Vineri, 11 Februarie 2022, ora 09:55
91 citiri
Traficul rutier a fost blocat vineri, 11 februarie, pe DN 14, în judeţul Sibiu, după ce un excavator s-a desprins de pe platforma ce îl transporta şi a lovit un stâlp de electricitate, acroşând şi o ţeavă de gaze. Sunt scurgeri de gaz şi se intervine pentru remedierea situaţiei.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că, pe DN 14 Sibiu-Mediaş, în comuna Slimnic, judeţul Sibiu, un excavator s-a desprins de pe platforma ce îl transporta şi a impactat un stâlp de electricitate, acroşând şi o ţeavă de gaze, fiind scurgeri.
”Nu sunt persoane rănite, însă traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, fiind deviat pe străzi adiacente”, a transmis Infotrafic.
La rândul lor, reprezentanţii IPJ Sibiu au precizat că accidentul s-a produs pe un tronson în curbă.
”În zonă, se intervine pentru remedierea defecţiunilor, indeosebi a celor care ţin de reţeaua de gaz”, a transmis IPJ Sibiu.
Se estimează reluarea normală a traficului în 45-60 de minute.
Citeste si: