Un stâlp rupt de un camion a căzut peste 2 copii aflați în curte

0
168

Pompierii din Huși intervin în localitatea Șișcani, comuna Hoceni, unde un camion a lovit un stâlp, care a căzut peste 3 persoane, între care doi copii.

„La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un camion răsturnat și un stâlp de electricitate rupt, care în cădere a lovit doi copii. Unul dintre cei copii este în stare gravă (fractură de bazin și fractură deschisă la unul dintre membrele inferioare). Acesta va fi preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat de urgenţă la o unitate medicală specializată din municipiul Iași”, spun reprezentanții ISU Vaslui.

Cel de-al doilea copil va fi transportat de ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Ambii copii sunt conștienți.

Și șoferul camionului primește îngrijiri medicale de la echipajul ambulanței SAJ Vaslui.

(sursa: Mediafax)

Source