Oraşele Umea din Suedia şi Tampere din Finlanda au cel mai curat aer din Europa, potrivit unui clasament al agenţiei de mediu a Uniunii Europene (EEA), transmite dpa. În România, cel mai sănătos aer de respirat s-ar afla pe Valea Prahovei.
Conform dpa, particulele fine, poluantul cu cel mai mare impact asupra sănătăţii, au fost la valori scăzute și în Funchal (Madeira), Tallinn (capitala Estoniei) şi în oraşul Bergen din Norvegia.
Lista publicată joi de EEA s-a bazat pe o evaluare a peste 320 de oraşe din Europa. În 127 dintre acestea s-a stabilit că există o calitate bună a aerului, 123 au înregistrat o poluare moderată, iar alte 73 de orașe au avut o calitate slabă sau foarte slabă.
Au fost măsurate particulele în suspensie din 26 de ţări ale UE, precum şi din Islanda, Norvegia şi Elveţia.
În România, cel mai curat aer se consideră că se găseşte la Sinaia. Specialiştii susţin că acesta ar fi fost principalul motiv pentru care în staţiunea de pe Valea Prahovei a fost construit Palatul Peleş.
(sursa: Mediafax)
Oraşele Umea din Suedia şi Tampere din Finlanda au cel mai curat aer din Europa, potrivit unui clasament al agenţiei de mediu a Uniunii Europene (EEA), transmite dpa. În România, cel mai sănătos aer de respirat s-…
Poliţia din Hong Kong a arestat joi dimineaţa cinci directori ai publicaţiei pro-democraţie Apple Daily, printre care şi redactorul-şef Ryan Law, în baza legii securităţii naţionale. Tabloidul popular Apple…
48.00 doze de vaccin Janssen, de la compania farmaceutică Johnson&Johnson vor ajunge la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul celor 48.000 de doze de vaccin…
Un cutremur cu magnitudinea de 3 a avut loc joi dimineața în județul Vrancea. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 5.25 în județul…
În timp ce spitalele publice sunt lăsate în voia sorții, atât din punctul de vedere al finanțării, dotării cu aparatură, cât și al resursei umane, aleșii vor să mute doctorii, cu tot „cu cățel și…
Avocatul Poporului, Renate Weber, a spus, miercuri, după revocare, că a intrat în coliziune cu guvernul condus anul trecut de Ludovic Orban, când acesta a dat o OUG prin care se permitea accesul la fonduri publice sp…
Profesorul Mircea Beuran, demis abuziv de la conducerea Secției de Chirurgie a Spitalului Floreasca, urmează să fie integrat în post, administrația unității medicale fiind obligată, prin decizie executorie,…
Ministrul USR al Justiției, Stelian Ion, pune presiune pe colegii de coaliție de la UDMR și le cere să renunțe la garanțiile pentru judecători, solicitate pentru ca proiectul de lege privind desființarea…
Statele Unite şi Rusia pledează, într-o declaraţie comună adoptată după summitul de la Geneva, pentru “dialog în scopul stabilităţii strategice” şi pentru măsuri de control al armamentului şi reducere a…
Curtea de Apel a anunţat miercuri, că dosarul Colectiv s-a reunit din nou. Astfel, Cristian Popescu Piedone va fi judecat în continuare în procesul Colectiv, fără ca dosarul său să fie disjuns. Judecătorii…
Un consilier general PNL, din Primăria Capitalei a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie surprinsă într-un supermarket din Sectorul 1, cu doi șobolani pe un raft cu produse de panificație,…
Două persoane, soț și soție, au fost spulberați, miercuri, pe o trecere de pietoni din Tecuci, județul Galați, de un șofer în vârstă de 26 de ani. Potrivit Poliției Galaţi, accidentul s-a produs pe…