Săptămâna viitoare vor exista mai multe detalii despre fiecare proiect acceptat în cadrul Programului Național de Reziliență și Relansare (PNRR), din cele 10 înaintate Comisiei Europene, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
De asemenea, acesta a precizat că rămâne prioritar proiectul privind infrastructura de gestionare a apei cu o finanțare de 4 miliarde de euro.
„Săptămâna viitoare, vom şti mai multe despre fiecare proiect acceptat, pentru că noi am intrat cu vreo 10 proiecte, le-am înaintat Comisiei. Rămâne o prioritate pentru noi infrastructura de gestionare a apei (…) pentru că împreună cu cei de la Mediu vom gestiona acest program. Este alocată o sumă de 4 miliarde de euro. De asemenea, pentru prevenirea deşertificării şi combaterea eroziunii solului vom lucra tot cu cei de la Mediu pe un program de prevenire a deşertificării şi împădurire de aproximativ 1 – 1,5 miliarde de euro”, a declarat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.
Acesta a mai menționat că rămâne de interes și proiectele care vizează realizarea centrelor de depozitare, coelctare și distribuție a produselor agricole, centrele integrate de prelucrare primară a lânii și reforma structural a tuturor liceelor agricole.
„ Rămân de interes pentru noi acele centre integrate de colectare, depozitare şi distribuţie a produselor şi mergem în continuare pe această idee, deşi am văzut că cei de la Rezervele Statului au prins un grant într-un program separat privind depozitele destinate Rezervelor Statului. Apoi centrele integrate de colectare şi prelucrare primară a lânii, este un proiect pe care o să îl derulăm împreună cu Ministerul Economiei tot prin PNRR. De asemenea, reforma structurală a tuturor liceelor agricole şi aici am prins şi fermele didactice, care vor fi minimum 5 pentru fiecare liceu agricol care intră într-un program de învăţământ dual şi fermele didactice să beneficieze de acest program, astfel încât să avem finanţat până în 2026 un program destul de serios şi bine conturat. Acesta îl derulăm împreună cu cei de la Ministerul Învăţământului”, a explicat Oros.
România dispune de un proiect estimate de 30,4 miliarde de euro destinate instrumentului de finanțare „Mecanismul de redresare și reziliență”, din care 13,7 miliarde de euro sunt structurați sub formă de granturi, iar 16,6 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.
Săptămâna viitoare vor exista mai multe detalii despre fiecare proiect acceptat în cadrul Programului Național de Reziliență și Relansare (PNRR), din cele 10 înaintate Comisiei Europene, a declarat, joi,…
Investițiile în exploataţii agricole se ridică la 760 de milioane de euro în perioada 2021-2022 pentru corectarea deficitului balanţei comerciale, potrivit ministrului Agriculturii, Adrian…
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie a şase noduri rutiere pe autostrăzile A1 şi A3 a fost semnat între ofertantul câştigător, Search Corporation…
Fermierii îi cer premierului Florin Cîțu să revină asupra cuantumurilor ajutoarelor naționale tranzitorii, spunând că plățile sunt aduse în derizoriu și producătorii agroalimentari primesc o nouă…

Foarte multe companii încă nu sunt reprezentate cu propriul site de prezentare a companiei pe Internet. Uimitor este însă faptul că mai mult de jumătate dintre antreprenorii fără un site web sunt de…
Moneda națională s-a depreciat, astăzi, cu 0,04%, respectiv cu 0,18 bani faţă de euro, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Astfel, cursul valutar a ajuns…
Înmatriculările de autovehicule noi au scăzut cu 21,9% în România, luna trecută, în timp ce în Europa declinul a fost de 20,3%. Motivul îl reprezintă restricțiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus, ara…
Compania Transelectrica va aloca 42 de milioane de euro pentru retehnologizarea a două staţii pentru închiderea Inelului de 400 kV în zona de vest. În anul 2020, nivelul de completare a Inelului a…
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), transmis la sfârşitul anului trecut Comisiei Europene spre avizare de către fostul Guvern Orban a stârnit, cu siguranţă, multe zâmbete la Bruxelles. Pe…
Rata anuală a inflaţiei IPC ar putea ajunge la 3,4% până la finalul acestui an și să scadă la 2,8% la sfârşitul anului 2022, se arată în Raportul asupra inflației al BNR. “După o amplă…
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 239 de milioane de euro în luna ianuarie 2021, cu 36,6% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut, când a fost de 377 de milioane…
Câștigurile salariale brute lunare variază considerabil de la un stat la altul în Uniunea Europeană. Astfel, în 2018, cele mai mici câștiguri salariale medii au fost înregistrate în România, respectiv 700 de…
