Wizz Air: Certificatul digital COVID permite călătorii fără carantină În UE

0
380
wizz.jpg

Wizz Air informează că Uniunea Europeană introduce un certificat digital COVID de la 1 iulie, ce îi va permite posesorului să călătorească în UE fără carantină sau, în anumite cazuri, fără obligația de testare. Compania aeriană salută decizia UE de a introduce acest certificat, care va facilita și simplifica călătoriile în Uniunea Europeană.

Cei care s-au vaccinat deja, au un test PCR negativ și cei care s-au vindecat de infecția Covid-19 sunt eligibili pentru noul document digital. În cazul vindecării, certificatul este valid pentru 180 de zile după primul test cu rezultat pozitiv. Documentul este emis gratuit în statele membre ale Uniunii Europene la cerere și este acceptat în Liechtenstein, Norvegia și Elveția, în completarea celor 27 de țări membre UE.

Certificatul, ce poate fi stocat pe un telefon sau o tabletă, poate fi emis de către centrele de testare și autoritățile autorizate din domeniul sănătății la discreția autorităților naționale responsabile și ar trebui să fie valabil alături de un cod QR și în versiunea printată, la cererea cetățenilor. Codul QR de pe certificatul călătorilor va fi verificat de companiile de manipulare la sol înaintea check-in-ului și de ofițerii de frontieră, fără a stoca sau procesa date personale.

Wizz Air va sprijini în continuare orice inițiativă care se îndreaptă către simplificarea setului de reguli din țările care au în prezent diverse și multiple condiții de intrare și este sigură de faptul că măsurile potrivite vor sprijini libera circulație a oamenilor. Este deosebit de important pentru pasagerii noștri să aibă condiții clare pentru zborurile lor, încât un astfel de pachet organizat de măsuri va încuraja mai mulți oameni să meargă în vacanțe, să își viziteze prietenii și rudele, să desfășoare deplasări în scop profesional sau să se întoarcă acasă fără griji”a declarat Paulina Gosk, Manager Corporate Communications la Wizz Air.

Certificatul digital COVID al UE nu este pe cont propriu un document de călătorie și nu înlocuiește alte documente de călătorie, fiind încă esențial să prezentăm o carte de identitate validă sau un pașaport atunci când călătorim. Mai multe informații despre certificatul digital COVID sunt disponibile pe
site-ul Consiliului European.

În România, certificatul digital COVID sau
Certificatul verde electronic poate fi obținut gratuit prin accesarea portalului securizat certificat-covid.gov.ro. Pot fi obținute certificate pentru vaccinare, recuperarea după Covid-19 și pentru teste, cel din urmă putând fi obținut ori de câte ori este necesar. Autoritățile subliniază faptul că este foarte important ca certificatul digital COVID să fie generat cu câteva zile înaintea plecării în străinătate. O persoană poate genera certificate pentru toți membrii familiei, inclusiv pentru copii, iar documentele pot fi generate și în limba engleză.

Source