Zâmbește! Te filmează Poliția Locală

0
94

Unul dintre cele două proiecte legislative puse, marți, pe masa senatorilor, și inițiate de deputații USR Bogdan Rodeanu și Teodor Lazăr și deputatul PSD Bogdan Trif, vizează modificarea Codului Rutier (OUG 195/2002) prin includerea Poliţiei Locale ca utilizator al dispozitivelor de avertizare sonore şi luminoase de culoare albastră. 

Au dispozitivele pe mașini, dar riscă sancțiuni dacă le pun în funcțiune

Inițiativa legislativă ar realiza, în primul rând, o armonizare a legislaţiei. În prezent, Legea Poliţiei Locale (L. 155/2010) asigură cadrul legislativ pentru dotarea mijloacelor de transport ale Poliţiei Locale cu dispozitive de avertizare sonore şi luminoase de culoare albastră, însă din cauza faptului că art. 32 alin. (2) lit. b) din Codul Rutier nu include şi Poliţia Locală în lista utilizatorilor şi beneficiarilor de regim prioritar, practic, aceste dispozitive nu pot fi utilizate pe drumurile publice. 

„De la momentul la care se va realiza această modificare legislativă şi Poliţia Locală va beneficia de cadrul legal necesar pentru utilizarea dispozitivelor sonore şi luminoase de culoare albastră cu care sunt deja dotate mijloacele de transport, va permite conducătorului acestor mijloace de transport să acţioneze în deplină legalitate, fără a exista niciun risc de a fi sancţionat pentru încălcarea normelor specifice prevăzute în OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în condiţiile în care îndeplineşte atribuţii de serviciu care impun deplasarea imediată la locul misiunii”, se arată în expunerea de motive. 

Noile reguli ar veni în sprijinul activităţilor şi competenţelor ce revin Poliţiei Locale, „care va beneficia de un instrument normativ cuprinzător de către poliţiştii locali ce exercită atribuţii de serviciu potrivit competenţelor ce le revin”, mai spun inițiatorii proiectului legislativ. 

Camere video montate pe ținută

Cea de-a doua inițiativă pusă zile trecute în dezbatere la Senat vizează modificarea Legii Poliţiei Locale nr. 155/2010. Mai exact, cei trei deputați propun ca polițiștii locali să poată utiliza sisteme foto-audio-video de orice tip, inclusiv acele camere video montate pe uniformă (body-cam), așa cum au și polițiștii naționali. Este necesară îmbunătăţirea permanentă a cadrului legislativ naţional, în concordanţă cu dezvoltarea tehnologică în ceea ce priveşte utilizarea instrumentelor de tip foto-audio-video de orice tip, inclusiv «Body Worn Camera», de către instituţiile statului. 

Astfel, proiectul de lege prevede că „în scopul realizării atribuţiilor de serviciu, activităţilor de prevenire şi de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, acţiunile poliţistului local în spaţii publice pot fi înregistrate cu mijloacele foto-audio-video din dotare, fără consimţământul persoanelor vizate”. 

Aceste sisteme trebuie legiferate ca măsuri specifice de protecţie şi adaptate competenţelor ce revin Poliţiei Locale, ca instituţie ce exercită prerogative de autoritate publică, în ceea ce priveşte prevenirea, cercetarea şi combaterea faptelor antisociale legate de ordinea şi liniştea publică, pazei bunurilor, circulaţiei pe drumurile publice, disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, protecţiei mediului, activităţilor comerciale, evidenţa populaţiei, justifică parlamentarii modificările propuse.

Măsuri „împotriva obraznicilor”

Mai mult, această măsură va duce la dovedirea faptelor de ultraj şi a acuzaţiilor îndreptate împotriva poliţiştilor locali cu privire la modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu, precum şi de protecţie a persoanelor ce fac obiectul intervenţiilor şi acţiunilor poliţiştilor locali, arată inițiatorii în expunerea de motive, subliniind că, în prezent, nu există posibilitatea dovedirii faptelor de ultraj săvârşite împotriva agenților de la Poliția Locală. Totodată, săvârşirea unor fapte ilegale ar fi descurajată, ca urmare a conştientizării faptului că intervenţiile şi acţiunile poliţiştilor locali sunt înregistrate.

„Acest lucru va încuraja polițiștii locali să nu se mai rezume la aplicarea legii doar împotriva celor neajutorați care vând pătrunjel pe stradă, ci și împotriva obraznicilor care nu dau doi bani pe autoritatea statului și puterea legii. În același timp, oamenii sunt protejați de eventualele abuzuri din partea unora care consideră că o uniformă le dă dreptul să încalce chiar ei legea”, spune Teodor Lazăr, unul dintre inițiatori, pe pagina sa de Facebook. 

„Transparență în activitatea Poliției Locale. Fără abuzuri. Fără contestații nefondate. Românii au cerut transparență și eliminarea abuzurilor Poliției Locale. La rândul lor, polițiștii locali au cerut protecție în fața ultrajului și dotări pentru a putea lucra eficient. (…) În acest moment, Poliția Națională folosește body-cam-uri, spre deosebire de polițiștii locali cărora legea încă nu le permite să o facă”, spune și deputatul Bogdan Rodeanu, care este convins că acest proiect de lege „va trece în mod sigur de Parlament” și, în acest fel, polițiștii locali își vor putea proba legal orice acțiune din spațiul public.

În plus, susține deputatul USR, implementarea acestui sistem „va arăta clar cine muncește și mai ales cum se muncește în Poliția Locală. Vom putea afla cine patrulează și câte ore a stat printre cetățeni. Vom putea afla și cine stă ascuns prin birouri, cu salariu și protecție politică”.

Cine poate folosi semnalele luminoase colorate

Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule și, conform Codului Rutier, în funcție de culoarea pe care o au, obligă șoferii să acționeze diferit:

– lumina roșie obligă participanții la trafic să oprească în direcția de mers cât mai aproape de marginea drumului;

– lumina albastră obligă participanții la trafic să acorde prioritate de trecere;

– lumina galbenă obligă participanții la trafic să circule cu atenție.

Potrivit normelor în vigoare, sunt autorizate să utilizeze semnale speciale de avertizare luminoase:

a) pentru lumina roșie – doar autovehiculele aparținând Poliției și Pompierilor;

b) pentru lumina albastră – autovehiculele aparținând Poliției, Jandarmeriei, Poliției de frontieră, ANAF, serviciului de ambulanță sau medicină legală, protecției civile, Ministerului Apărării Naționale, unităților speciale ale Serviciului Român de Informații și ale Serviciului de Protecție și Pază, Administrației Naționale a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiției. De asemenea, pot utiliza luminile albastre și mașinile serviciu ale procurorilor din Ministerul Public, atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență.

c) pentru lumina galbenă – autovehiculele cu mase și/sau dimensiuni de gabarit depășite ori care însoțesc asemenea vehicule, cele care transportă anumite mărfuri sau substanțe periculoase, cele destinate întreținerii, reparării ori verificării unor lucrări efectuate în partea carosabilă sau executării unor lucrări de drumuri, curățeniei străzilor, deszăpezirii sau tractării, transportului și depanării autovehiculelor rămase în pană sau avariate, precum și tractoarele care tractează utilajele agricole și tehnologice cu dimensiuni de gabarit depășite.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Source</a