Guvernul ucrainean cooperează cu partenerii săi de la Washington ca să se asigure că bugetul pe care urmează să-l negocieze Congresul în următoarele 45 de zile va include noi fonduri care să ajute Kievul să lupte împotriva Rusiei, anunţă azi un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, relatează CNN.
Statele Unite au evitat în ultimul moment o paralizie bugetară, după adoptarea de ieri a unei legi a finanţelor provizorie, din care fondurile destinate Ucrainei au fost scoase, conform sursei
Un eventual viitor “shutdown” ar putea avea un impact negativ asupra Ucrainei, avertizează azi, într-o postare pe Facebook, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.
Bugetul Statelor Unite prevede în prezent fonduri în valoare de 1,6 miliarde de dolari destinate industriei apărării, o susţinere bugetară directă în valoare de 1,23 de miliarde de dolari şi fonduri destinate unor proiecte umanitare şi energetice, precizează Nikolenko.
https://www.bursa.ro/_rss