Analiză: De ce se umflă piața imobiliară și încotro se îndreaptă

Spre deosebire de criza financiară din 2008, actuala recesiune economică generalizată nu doar că nu a oprit tendinţa generală de creştere a preţurilor locuinţelor şi ale altor active imobiliare, ci a accelerat-o la cote istorice, scrie Ziarul Financiar.

Când se va stabiliza piaţa şi cum, printr-o cădere sau o încetinire lentă, părerile sunt împărţite. Printre necunoscutele ecuaţiei sunt amploarea falimentelor care vor urma crizei, dacă va fi un val de afaceri ne­via­bile, când guvernele îşi vor retrage sti­mu­len­tele economice şi pe cele prin care îm­pie­dică distrugerea de locuri de muncă şi când băncile centrale vor începe să majoreze dobânzile.

În Europa, primul semnal al creşterii dobânzilor este aşteptat anul acesta de la Ungaria. Un factor nou care influenţează preţurile în actuala criză este scumpirea materialelor de construcţii şi penuria de forţă de muncă din sectorul de profil.

Odată cu izbucnirea pandemiei şi căderea economiilor în recesiune, un val fără precedent de inflaţie a preţurilor locuinţelor a umflat pieţele lumii, din Bucureşti şi Varşovia până în oraşele din deşerturile Americii şi Australiei, stârnind temeri că se creează o bulă care se va sparge şi va aduce alte necazuri.

La mijlocul anului trecut, cu istoria crizei anterioare în minte, mulţi analişti prognozau că până la încheierea anului 2020 preţurile locuinţelor îşi vor înceta urcuşul şi o vor lua în jos. Semnele specifice unei bule, adică decuplarea preţurilor de venituri şi creditarea excesivă, însoţită de activitate în construcţii mai mare ca de obicei, începeau să devină evidente. Piaţa nu a căzut, ci din contră, inflaţia din imobiliare a accelerat.

Spre exemplu, agenţia de rating Fitch se aştepta ca preţurile locuinţelor să coboare cu 8-12% în Spania până la finalul anului 2020. Paul Cheshire, profesor de geografie economică la London School of Economics (LSE), este şi el unul din analiştii care credeau că piaţa se va duce în jos. Reconsiderându-şi anul acesta predicţiile, el spune că principalul motiv pentru care scăderea nu a mai venit este, cel puţin pe termen scurt, că „aproape toate statele europene încă îşi spri­jină economiile, în particular gos­po­dă­riile individuale şi în special pro­prietatea de locuinţe“, scrie CGTN Europe.

La nivel mai larg, măsurile de sprijin includ programele prin care guvernele subven­ţio­nea­ză salariile la companiile rămase fără acti­vi­tate din cauza pandemiei şi efor­tu­rile de a ţine ser­viciile în mişcare prin mun­ca de acasă. Astfel, mulţi angajaţi şi-au putut păstra veniturile şi locurile de muncă, ceea ce a făcut ca şo­majul să nu atingă nive­lu­rile din criza anterioară şi a ajutat la evi­tarea vân­zărilor în masă vă­zu­te în recesiunile anterioare.

De asemenea, norma în Eu­ro­pa au devenit intervenţiile sta­tului pentru protejarea pieţelor. În multe state au fost introduse sus­pen­dări temporare ale eva­cu­ă­rilor si­lite, punându-se presiune şi pe bă­nci să amâne rambursarea ipo­te­cilor pentru cei care nu-şi permit plăţile. Aceasta înseamnă că nu au existat vânzări forţate.

De asemenea, după criza anterioară condiţiile creditelor ipotecare au devenit mai stricte, avansurile sunt mai mari, iar oferta de locuinţe este mică. „Într-un fel, o prăbuşire a pieţei locuinţelor a fost prevenită, cel puţin pe termen scurt, de cei care fac politica economică“, a explicat Christian Hilber, profesor la LSE.

Unele instituţii erau încă dinainte de pandemie îngrijorate că în unele părţi ale Europei pieţele se supraîncălzesc după mulţi ani cu dobânzi foarte mici, adică cu credit ieftin şi cerere mare, remarcă The Wall Street Journal. Însă acum pieţele sunt supraalimentate de miile de miliarde de euro prin care guvernele stimulează creşterea economică, dar şi de schimbarea nevoilor salariaţilor, dintre care mulţi muncesc de la distanţă. Iar stând mai mult timp acasă, dintr-o dată milioane de oameni şi-au dat seama de avantajele de a avea o locuinţă proprie, notează Deutsche Welle.

Apoi, pentru că în criză băncile centrale au ţinut dobânzile chiar şi mai jos de zero, unele active financiare sigure au încetat să mai aducă profit, iar investitorii instituţionali s-a îndreptat spre piaţa imobiliară. Potrivit Real Capital Analytics, volumul investiţiilor unor astfel de investitori „ corporaţii, fonduri de hedging – în Europa a crescut la un nivel record în 2020, ajungând să reprezinte 30% din activitatea de achiziţii. În 2015, ponderea era de 10%.

„Creşterea investiţiilor vine în contextul în care începem să vedem o schimbare structurală pe piaţa investiţiilor rezidenţiale în sensul îndepărtării de sectoare de real estate mai tradiţionale precum birourile şi spaţiul de retail“, spune Oliver Knight, consultant la Knight Frank. În Varşovia, unde preţurile locuinţelor au înregistrat printre cele mai mari creşteri din UE, dezvoltătorul Atrium şi-a schimbat strategia, preferând să investească mai degrabă în locuinţe de închiriat decât în spaţii de retail.

Banca centrală daneză a avertizat recent că finanţarea ieftină şi sumele economisite care au crescut în pandemie i-ar putea ispiti pe oameni să se îndatoreze în exces pentru a-şi cumpăra o locuinţă. Danemarca este prima ţară din lume care a introdus dobânzi negative. „Este clar că preţurile nu sunt sustenabile pe termen lung“, a spus un oficial al băncii.

O consecinţă a preţurilor mari este apariţia de dezechilibre sociale. În special tinerii ajung să nu-şi permită o locuinţă proprie, iar tinerii sunt cei care pot ajuta la rezolvarea problemelor demografice tot mai acute din lumea dezvoltată. Locuinţele mai scumpe duc şi la creşterea chiriilor, ceea ce înseamnă poveri mai mari pentru cei care locuiesc cu chirie şi o reorientare a cheltuielilor acestora.

Pe de altă parte, explozia pieţei a ajutat băncile să se ferească de deflaţia altor active. Şi UBS notează că majorările de preţuri în contextul stimulentelor guvernamentale, al bailout-urilor din sectorul creditelor ipotecare şi al dobânzilor joase sunt nesustenabile.

Mediafax